inima mea e marea

Dimineața începe contemplând

Fluviul  de lumină mereu arzătoare,

Astfel încât se umple întreaga mea ființă

Cu tine.

refugiul ingerilor

prin nori de toate varstele

ei cutreiera cerul,

cu doua randuri de aripi

trec peste anotimpuri,

inca o vreme.

impotriva intregului

esente

Apa… intotdeauna in miscare. Manifestandu-se in oceane, lacuri, fluvii, gheizere si iceberguri.

O zeita frumoasa,  magic transfigurata intr-o picatura de ploaie, in fulg de nea, picatura de roua, cristal, o lacrima sau un curcubeu.

Mister intotdeauna feminin care atrage viata si da viata in jurul ei.  Linistita ca apa unui lac sau ca o ceata a diminetii. Imprevizibila si salbatica ca un torent furios ce transforma totul in cale.

Esenta ei, codificata in celule este parte a vietii tuturor, de la nastere pana la moarte. Apa  schimba si distruge, hraneste si sustine, vindeca si purifica.

Capabila sa se dizolve, sa transporte,  sa se dilueze si sa reactioneze cu elementele esentiale ale vietii.  Totul pentru echilibru.

Apa neimblanzita, nestavilita, misterioasa. Esentiala.

Symphonicity

Din al cincilea cer cu “Desert Rose”, Sting ne-a urcat in al noualea cu “Fragile”.

Reveni-vom lin catre pamant…  like tears from a star .

Muntii Zarandului

respiratia soarelui in amurg

stare pura

De-ar fi atat de simplu sa vezi nevazutul,

De-ar fi atat de usor sacrificiul,

Toti ar atinge samburele.

Si-ar fi !

alte trei lentile

Intr-un ocean de cristal, priveste luna.

In timpul vietii nu este nimic altceva decat viata.

A darui completeaza cercul.

Dei gratia

Odată ca niciodată, înainte de începutul timpurilor, scânteia de lumină din inima divinității s-a aprins.  Un foc de artificii,  de lumină si sclipire,  și scânteia s-a desfăcut in milioane de stele.

Fiecare stea a crescut și a luminat cerurile, alături de celelalte stele.  Atunci când avea o dorința steaua și-o îndeplinea. Crea un copac în ale cărui ramuri simțea vântul, crea o floare pe ale cărei petale se aduna roua,  crea ploaia si vântul.  Esența ei se mișca ușor,  schimbându-și doar forma.  Şi a fost și nor, și lună, și ocean. A trăit uneori ca un munte și a susurat un timp ca un pârâu, printre creste și oameni.

A continuat sa se miște,  trecând dintr-o formă în alta,  creând noi și noi forme, până când într-un timp s-a identificat cu forma  și s-a crezut femeie.  A uitat cine este. Pentru că și-a uitat adevărata esență a început să simtă durerea.   Uitase  că  e  mai  presus de formă.

Şi într-o zi, pe drumul de întoarcere acasă, deasupra norilor,  asemenea unei flori care se desface sub razele soarelui, s-a luminat.  Şi-a amintit unicitatea, frumusețea, iubirea,  dulceața a ceea ce este.  Purtându-si înțelegerea, din esența interioară și-a simțit natura.  Şi-a amintit că este liberă.  Că se poate mișca prin timp,  spațiu și alte  realități.   Şi-a amintit ca e doar o stea.

în patria lui Tchaikovsky